În cadrul procedurii de insolvenţă (reglementată prin prevederile legii nr. 85/2006) deja deschisă împotriva unei societăţi comerciale sau în vederea deschiderii unei astfel de proceduri, societatea noastră de avocaţi reprezintă şi asistă juridic atât societăţi debitoare, cât şi societăţi creditoare, după cum urmează:
- Redactarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei societăţii dumneavoastră, precum şi a documentaţiei aferente;
- Reprezentarea şi asistarea juridică în relaţia cu administratorul/lichidatorul judiciar, colaborator al societăţii noastre de avocaţi, sau a celui propus de către societatea dumneavoastră;
- Reprezentarea şi asistarea juridică în faţa judecătorului sindic, în cadrul dosarului de instanţă având ca obiect procedura de insolvenţă a societăţii dumneavoastră;
- Reprezentarea şi asistarea juridică în relaţia cu creditorii societăţii dumneavoastră (instituţii ale statului, persoane juridice sau persoane fizice);